Este un pricipiu foarte important în privinţa autorităţii Biblie – este principiu de ,,tacerea Scripturilor”. Principiul acesta spune că dacă Dumnezeu ne spune ce să facem sau de ce să facem ceva, în acele domenii liniştite, nu avem de ales. Putem fi la fel de ,,liberi” sau ,,stricti” ca Dumnezeu ne lasă. Dacă Dumnezeu este strict – adică dacă El specifică ce să facem sau de ce să facem ceva, trebuie să fim şi noi la fel de strict. Dacă Dumnezeu lasă libertate, trebuie să fim şi noi la fel de liberi cu alţi.
Să examinăm acest principiu în viaţa lui Ozia, regele Israelului de sud şi după aceea, vom explica cum se aplică principiu în ziua de azi. În 2 Regi, se cheamă ,,Azaria” (2 Regi 14.21-22); se pare că ,,Ozia” a fost numele lui regal.
VIAŢA TIMURIE A LUI OZIA (2 Cronici 26.1-5):
Tatăl lui Ozia, Amaţia, a fost un om bun dar n-a ajuns la nivelul maturităţii spirituale ca cea a lui David (2 Cronici 25.2-4). Prin urmare, Ozia a fost şi un om bun – versetul 4.
,,Elot” a fost un port la capătul de nord de la Gulf de Acaba. A dat drumul accesului important la Marea Roşie.
Observaţi afirmaţia din versetul 5 care este un principiu etern: ,,Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” La suprafaţă, se pare că tot mergea bine dar dacă studiem profeţiile lui Osea şi lui Amos, vedem că se luptau cu decăderea morală şi spirituală. Ozia s-a bucurat de pace cu vecenii dar necazurile erau la uşă. Ozia a domnit de cincizeci şi doi de ani, până 739 î. Cr. şi Israelul de nord a căzut în 722.
OZIA PROSPERĂ CĂCI ÎL CAUTĂ PE DOMNUL (26.6-15):
Observaţi versetul 7 - ,,Dumnezeu l-a ajutat împotriva Filistenilor, împotriva Arabilor care locuiau la Gur-Baal, şi împotriva Maoniţilor.”
În versetul 8, vedem că ,,a ajuns foarte puternic” şi ,,faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului”. Tot mergea bine cu el pentru că Dumnezeu l-a făcut să prospere. Dumnzeu l-a făcut să prospere pentru că l-a căutat.
În versetele 9-10 vedem că Ozia a început multe proiecte de construcţii. A prosperat şi a zidit multe clădiri şi alte lucruri. Vedem că îi placea lucrarea pământului (vs 10).
În versetele 11-15 ni se spune că Ozia a făcut o armată bună şi puternică în Israel. Încă o dată, trebuie să înţelegem toate aceste lucruri în lumina afirmaţiei că Dumnezeu l-a făcut să prospere. Fraza de la sfârşitul versetului 15 este foarte important. Bazat pe armata lui puternică, ,,Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic.” Mândria va fi prăbuşirea lui.
OZIA SUFERĂ CĂCI NU RECUNOAŞTE LIMITELE LUI FAŢĂ DE AUTORITATEA LUI DUMNEZEU (26.16-21):
Atunic când oamenii se gândesc la propriile lor înţelepciune sau ,,nevoile” sau ,,plăcerile”, încep ei să se umfle de mândrie. Asta este atitudinea de bază a tuturor inovaţiilor în închinarea şi organizaţia Bisericii noutestamentale. Oamenii cred că întrucât lucrurile merg bine pentru ei, asta înseamnă că Dumnezeu îi binecuvântează şi după aceea, prin mândrie, ei au libertatea de a schimba calea lui Dumnezeu. Mândria este prăbuşirea multora. Şi este prăbuşirea lui Ozia…
,,Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său…” (versetul 16). Nu ştim motivul lui; nu contează. Nu ştim nimic despre sinceritatea lui; nu contează. Faptul este că, din cauza mândriei, a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El credea că avea autoritatea pe care nu o avea, de fapt. Oamenii de astăzi prea des cred că ei au autoritatea să facă cutare şi cutare în ,,numele lui Dumnezeu” dar este tot fără-de-lege.
Cu privire la Ozia, credea el că poate servi în locul unui preot. A intrat ,,în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.” Nimeni nu putea face aşa ceva dacă nu tribul (familia) lui Levi. Ozia a provenit din tribul lui Iuda (prin familia lui David). Deci, Legea lui Moise a fost tăcută cu privire la alţii care pot servi în templu şi această tacere l-a interzis pe Ozia să facă aşa ceva! Deci, tacerea Scripturilor este prohibitivă.
Preotul Azaria şi alţi preoţi l-au confruntat pe Ozia, spunându-i: ,,N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu” (versetul 18). Dacă nu-L ascultăm pe Dumnezeu, dacă ne bizuim să facem ceva fără autoritatea lui Dumnezeu, păcătuim. Şi, dacă păcătuim, nu reuşim să ne facă cinste înaintea Domnului. Biblia nu poate fi mai clară.
În loc să se smerească, aşa cum trebuie, Ozia s-a mâniat. Ne aducem aminte de faptul că prima ucidere a avut loc în privinţa închinării! (Geneza 4). Aici, Ozia se bizuie să aibă autoritatea să se închine după bunul lui plac şi după ce este mustrat, în loc să se smerească şi să facă conform Legii lui Dumnezeu, se mânie! Din nefericire…
Dumnezeu l-a lovit cu leprozie! Azaria l-a izgonit din templul lui Dumnezeu care a portretizat faptul că Ozia a fost izgonit din prezenţa lui Dumnezeu din cauza păcatului – păcatul de îngâmfare!
Iotam, fiul lui, a domnit alături de Ozia până a murit acesta. Ozia a murit în dizgraţie căci s-a bizuit pe harul lui Dumnezeu!
SFÂRŞITUL VIEŢII (26.22-23):
Nu avem ceea ce a scris Isaia despre Ozia. Ozia a început bine dar, din cauza mândriei, a murit separat de Dumnezeu, portretizat de leprozie.
CONCLUZIA:
Avem Vechiul Testament pentru învăţătura noastră (Romani 15.4). Ce învăţăm? Învăţăm din povestea lui Ozia că nu ne putem bizui pe harul lui Dumnezeu, făcând lucruri fără aprobarea Lui! Nu-I putem da ceva prin viaţă noastră, în Biserică, sau prin închinare pe care n-a cerut El. Tacerea Scripturilor. Dacă Dumnezeu vorbeşte, avem autoritatea; dacă Dumnezeu e tăcut, nu avem autoritatea.
Biblia nu poate fi atât de corespunzător încât poate include toate ,,să nu faci…” care pot trece prin mintea păcătoasă a omului. Dar, Biblia ne spune ce vrea Dumnezeu şi suntem limitaţi la ,,aşa zice Domnul” – nimic mai mult, nimic mai puţin.
Cu privire la Cina Domnului… Trebuie să o luăm în prima zi a săptămânii, în ziua Domnului (Fapte 20.7; Apocalipsa 1.10). Nu avem aprobare pentru a o lua într-o altă zi – joi – de exemplu, nici la altă regularitate – lunar sau trimestrial, de exemplu. Numai duminica şi în fiecare duminică.
Cu privire la icoane… Trebuie să ne rugăm prin Isus Hristos. El este singurul mijocitor (1 Timotei 2.4). Nu avem aprobare de a se ruga la altcineva sau prin altcineva. Prin Isus şi doar atât.
Lista este nesfârşită de inovaţii de-a lungul istoriei creştinismului. Singurul lucru de făcut este să ne întoarcem la Noul Testament, care ,,poate să ne dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus” (2 Timotei 3.15-17).
www.studiatibiblia.ro
Tacerea Scripturilor - 2 Cronici 26
Tacerea Scripturilor
2 Cronici 26
INTRODUCERE:
Este un pricipiu foarte important în privinţa autorităţii Biblie – este principiu de ,,tacerea Scripturilor”. Principiul acesta spune că dacă Dumnezeu ne spune ce să facem sau de ce să facem ceva, în acele domenii liniştite, nu avem de ales. Putem fi la fel de ,,liberi” sau ,,stricti” ca Dumnezeu ne lasă. Dacă Dumnezeu este strict – adică dacă El specifică ce să facem sau de ce să facem ceva, trebuie să fim şi noi la fel de strict. Dacă Dumnezeu lasă libertate, trebuie să fim şi noi la fel de liberi cu alţi.
Să examinăm acest principiu în viaţa lui Ozia, regele Israelului de sud şi după aceea, vom explica cum se aplică principiu în ziua de azi. În 2 Regi, se cheamă ,,Azaria” (2 Regi 14.21-22); se pare că ,,Ozia” a fost numele lui regal.
VIAŢA TIMURIE A LUI OZIA (2 Cronici 26.1-5):
Tatăl lui Ozia, Amaţia, a fost un om bun dar n-a ajuns la nivelul maturităţii spirituale ca cea a lui David (2 Cronici 25.2-4). Prin urmare, Ozia a fost şi un om bun – versetul 4.
,,Elot” a fost un port la capătul de nord de la Gulf de Acaba. A dat drumul accesului important la Marea Roşie.
Observaţi afirmaţia din versetul 5 care este un principiu etern: ,,Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” La suprafaţă, se pare că tot mergea bine dar dacă studiem profeţiile lui Osea şi lui Amos, vedem că se luptau cu decăderea morală şi spirituală. Ozia s-a bucurat de pace cu vecenii dar necazurile erau la uşă. Ozia a domnit de cincizeci şi doi de ani, până 739 î. Cr. şi Israelul de nord a căzut în 722.
OZIA PROSPERĂ CĂCI ÎL CAUTĂ PE DOMNUL (26.6-15):
Observaţi versetul 7 - ,,Dumnezeu l-a ajutat împotriva Filistenilor, împotriva Arabilor care locuiau la Gur-Baal, şi împotriva Maoniţilor.”
În versetul 8, vedem că ,,a ajuns foarte puternic” şi ,,faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului”. Tot mergea bine cu el pentru că Dumnezeu l-a făcut să prospere. Dumnzeu l-a făcut să prospere pentru că l-a căutat.
În versetele 9-10 vedem că Ozia a început multe proiecte de construcţii. A prosperat şi a zidit multe clădiri şi alte lucruri. Vedem că îi placea lucrarea pământului (vs 10).
În versetele 11-15 ni se spune că Ozia a făcut o armată bună şi puternică în Israel. Încă o dată, trebuie să înţelegem toate aceste lucruri în lumina afirmaţiei că Dumnezeu l-a făcut să prospere. Fraza de la sfârşitul versetului 15 este foarte important. Bazat pe armata lui puternică, ,,Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic.” Mândria va fi prăbuşirea lui.
OZIA SUFERĂ CĂCI NU RECUNOAŞTE LIMITELE LUI FAŢĂ DE AUTORITATEA LUI DUMNEZEU (26.16-21):
Atunic când oamenii se gândesc la propriile lor înţelepciune sau ,,nevoile” sau ,,plăcerile”, încep ei să se umfle de mândrie. Asta este atitudinea de bază a tuturor inovaţiilor în închinarea şi organizaţia Bisericii noutestamentale. Oamenii cred că întrucât lucrurile merg bine pentru ei, asta înseamnă că Dumnezeu îi binecuvântează şi după aceea, prin mândrie, ei au libertatea de a schimba calea lui Dumnezeu. Mândria este prăbuşirea multora. Şi este prăbuşirea lui Ozia…
,,Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său…” (versetul 16). Nu ştim motivul lui; nu contează. Nu ştim nimic despre sinceritatea lui; nu contează. Faptul este că, din cauza mândriei, a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El credea că avea autoritatea pe care nu o avea, de fapt. Oamenii de astăzi prea des cred că ei au autoritatea să facă cutare şi cutare în ,,numele lui Dumnezeu” dar este tot fără-de-lege.
Cu privire la Ozia, credea el că poate servi în locul unui preot. A intrat ,,în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.” Nimeni nu putea face aşa ceva dacă nu tribul (familia) lui Levi. Ozia a provenit din tribul lui Iuda (prin familia lui David). Deci, Legea lui Moise a fost tăcută cu privire la alţii care pot servi în templu şi această tacere l-a interzis pe Ozia să facă aşa ceva! Deci, tacerea Scripturilor este prohibitivă.
Preotul Azaria şi alţi preoţi l-au confruntat pe Ozia, spunându-i: ,,N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu” (versetul 18). Dacă nu-L ascultăm pe Dumnezeu, dacă ne bizuim să facem ceva fără autoritatea lui Dumnezeu, păcătuim. Şi, dacă păcătuim, nu reuşim să ne facă cinste înaintea Domnului. Biblia nu poate fi mai clară.
În loc să se smerească, aşa cum trebuie, Ozia s-a mâniat. Ne aducem aminte de faptul că prima ucidere a avut loc în privinţa închinării! (Geneza 4). Aici, Ozia se bizuie să aibă autoritatea să se închine după bunul lui plac şi după ce este mustrat, în loc să se smerească şi să facă conform Legii lui Dumnezeu, se mânie! Din nefericire…
Dumnezeu l-a lovit cu leprozie! Azaria l-a izgonit din templul lui Dumnezeu care a portretizat faptul că Ozia a fost izgonit din prezenţa lui Dumnezeu din cauza păcatului – păcatul de îngâmfare!
Iotam, fiul lui, a domnit alături de Ozia până a murit acesta. Ozia a murit în dizgraţie căci s-a bizuit pe harul lui Dumnezeu!
SFÂRŞITUL VIEŢII (26.22-23):
Nu avem ceea ce a scris Isaia despre Ozia. Ozia a început bine dar, din cauza mândriei, a murit separat de Dumnezeu, portretizat de leprozie.
CONCLUZIA:
Avem Vechiul Testament pentru învăţătura noastră (Romani 15.4). Ce învăţăm? Învăţăm din povestea lui Ozia că nu ne putem bizui pe harul lui Dumnezeu, făcând lucruri fără aprobarea Lui! Nu-I putem da ceva prin viaţă noastră, în Biserică, sau prin închinare pe care n-a cerut El. Tacerea Scripturilor. Dacă Dumnezeu vorbeşte, avem autoritatea; dacă Dumnezeu e tăcut, nu avem autoritatea.
Biblia nu poate fi atât de corespunzător încât poate include toate ,,să nu faci…” care pot trece prin mintea păcătoasă a omului. Dar, Biblia ne spune ce vrea Dumnezeu şi suntem limitaţi la ,,aşa zice Domnul” – nimic mai mult, nimic mai puţin.
Cu privire la Cina Domnului… Trebuie să o luăm în prima zi a săptămânii, în ziua Domnului (Fapte 20.7; Apocalipsa 1.10). Nu avem aprobare pentru a o lua într-o altă zi – joi – de exemplu, nici la altă regularitate – lunar sau trimestrial, de exemplu. Numai duminica şi în fiecare duminică.
Cu privire la icoane… Trebuie să ne rugăm prin Isus Hristos. El este singurul mijocitor (1 Timotei 2.4). Nu avem aprobare de a se ruga la altcineva sau prin altcineva. Prin Isus şi doar atât.
Lista este nesfârşită de inovaţii de-a lungul istoriei creştinismului. Singurul lucru de făcut este să ne întoarcem la Noul Testament, care ,,poate să ne dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus” (2 Timotei 3.15-17).